paperworkoverwhelmed

Vă vorbeam acum puțin timp despre principalul factor de risc la locul de muncă, cel psihologic: lucrul cu clienți, pacienți sau elevi dificili. Alte riscuri de tip pshiologic la care ar trebui să fiți atenți ca angajatori sunt: presiunea timpului, orele lungi și neregulate de lucru, comunicare în organizație, stabilitatea locului de muncă, lipsa de putere de decizie asupra proceselor și discriminarea. Vom propune câteva soluții care ar putea să diminueze stresul în organizația ta, dar este important să aveţi în vedere că trebuie să vă cunoaşteţi, să vă ascultaţi și să vă respectaţi angajații. Majoritatea companiilor care au înțeles importanța combaterii stresului la locul de muncă au sondaje, cel puțin anuale, anonime, în care în general este implicat un evaluator exterm care adună date și sugesitii de la angajați.

Hai să vedem și câteva măsuri care pot combate stresul psihic exercitat de acești factori:

  1. Rolul în organizație
  • Asiguraţi-vă că posturile din organigramă sunt foarte clar descrise
  • Alegeţi oamenii cei mai potriviți pentru fiecare post
  • Cereţi feedback despre felul în care organigrama este organizată
  1. Relații cu colegii
  • Implementaţi reguli clare care să fie cunoscute de toți angajații în ceea ce privește discriminarea și hărțuirea
  • Încurajaţi raportarea incidentelor și asiguraţi-vă că se aplică sancțiunile potrivite
  1. Ierarhia și managementul direct
  • Angajaţi și formaţi manageri cu competențe reale
  • Ca manager aveţi grijă ca munca să fie împărțită egal între subalterni
  • Asiguraţi și feedback pozitiv, recunoscând abilitățile și competențele fiecărui angajat.
  1. Controlul asupra responsabilităților
  • Consultaţi echipa și dacă este nevoie, reorganizaţi și redefiniţi responsabilitățile posturilor unde angajații potriviți totuşi nu dau randament. Uneori, un sondaj de opinie sau o simplă cutie cu sugestii, care să fie evaluate și poate chiar implementate, pot fi instrumente care să permită angajaților să modeleze postul într-o oarecare măsură. Până la urmă ei sunt cei care știu cel mai bine ce nu funcționează în sistem lucrând cu el zi de zi.
  • Instruiţi angajații pentru a le dezvolta abilitățile pentru postul pentru care au fost selectați. Cu cât vor fi mai bine instruiți cu atât se vor simți mai în control pe postul pe care îl ocupă
  1. Programul de lucru
  • Pe cât posibil, asiguraţi flexibilitate în programul de lucru. Dacă atribuțiile pot fi desfășurate de acasă, oferiţi 2 zile la alegere când angajații pot opta pentru această variantă
  • Pentru lucrul în ture asiguraţi-vă că vă consultaţi angajații și țineţi cont de preferințele lor. Unii pot lucra mai bine pe o anumită perioadă a zilei și sunt obosiți de schimbul constant de ture, alții pot prefera rotația de ture.
  • Anunțaţi orice schimbare a programului de lucru din timp.

Angajații sunt cheia pentru a afla ce funcționează și ce ar putea funcționa mai bine în organizație  pentru a exista randament maxim. De ce ar trebui să vă intereseze? Pentru că, în final, aveţi de câștigat: un angajat fericit este mult mai productiv, riscurile să plece scad considerabil iar cheltuielile pentru problemele medicale care se pot naște din cauza stresului sau concedii vor fi mult mai mici.